Operaţiune de salvare fără precedent în Peru. Peste 1.400 de turişti blocaţi în apropiere de Machu Picchu din cauza alunecărilor de teren au fost evacuaţi cu elicopterele. Alţi 800 de oameni aşteapată să fie scoşi din zonele afectate.
Timp de mai bine de 11 ore, aproape 100 de curse au fost efectuate de cele 12 elicoptere, ţinând cont că vremea a fost bună.
Cum printre turişti sunt şi mulţi americani, Statele Unite au trimis şase elicoptere.
800 de turişti sunt în continuare blocaţi lângă vechiul oraş incaş, cel mai vizitat loc din America Latina.
Operaţiunea va fi reluată astăzi dacă vremea va permite.
Salvare contracost
Autorităţile se confruntă şi cu o serie de acuzaţii din partea turiştilor. Un grup de chilieni susţin că militarii le-au cerut 300 de dolari ca să-i urce la bordul unui elicopter.
Americanii şi europenii au prioritate
În plus, primii care au fost salvaţi au fost europenii şi americanii care au plătit 500 de dolari ori s-au folosit de certificate medicale false ca să urce mai repede în elicopter.
"Este incredibil să vezi bătrâni peruani şi chilieni care rămân la sol în timp ce turişti europeni, americani şi japonezi tineri şi sănătoşi erau duşi în elicoptere", spune indignat Alejandro Ceis. Unde mai pui că proprietarii de hoteluri şi-au mărit preţurile ca să profite de disperarea oamenilor.
Turiştii spun că au trecut prin clipe de groază până să fie salvaţi. Au stat în frig şi n-au avut mâncare.
"Fără ajutorul localnicilor, am fi fost deja morţi", povesteşte un turist.
2.500 de turişti au rămas blocaţi începând de duminică din cauza celor mai grave inundaţii şi alunecări de teren care au lovit Peru în ultimii 15 ani. 7 oameni au murit şi 13.000 au rămas fără locuinţe în sud-estul ţării, din cauza intemperiilor.
Şi pagubele materiale sunt importante. Peste o sută de kilometri de cale ferată care leagă Cuzco de Machu Picchu sunt distruşi. Nu se ştie în cât timp traficul feroviar se va putea relua. Este o lovitură grea pentru turismul din zonă.
Guvernul a decretat stare de urgenţă pentru 60 de zile în regiunile sinistrate.
Situat pe un vârf de munte la 2.500 de metri altitudine, complexul Machu Picchu este vizitat anual de 800.000 de persoane, cam 2.500 în fiecare zi.
Oana Ţepeş Greuruş |